Inchide meniu site
Inchide meniu butic

In curand, multe surprize ! ;)

Inchide cautare

Cauta un articol anume ori produse in baza cuvintelor cheie dorite.

Afacerile cu Biserica, cele mai sigure

Afacerile cu Biserica, cele mai sigure

13.03.2013

Poate ca acest articol o sa vi se para cam dur, poate ca multi dintre voi ma veti critica sau banui de ateism. Ei bine, nu are rost.

Exista o mare diferenta intre Biserica Romana, ca institutie si Dumnezeu, divinitate. Cand vorbesti de o institutie ce reprezinta divinitatea, apare riscul ca cea din urma sa-si piarda uneori stralucirea prin prisma actiunilor infaptuite de reprezentant.

V-ati gandit vreodata de ce preotul se duce la pomana si nu construiecte un scaun, nu ridica o casa sau nu invata pe careva carte? Simplu! E mai usor. La pomana te duci, citesti ceva dintr-o carte, bagi la ghiozdan, mai iei si acasa si pleci si cu bani. Este normal?

Poate ca da, poate ca nu. Pana la urma asta e traditia cu care ne-am nascut si o ducem ca atare. Insa ma enerveaza teribil cand vezi ca ti se impune, de cate vreun preot, taxa fixa. Adica pana mea, harul lui duhovnicesc costa vreo 700 lei. Ai nu ai bani, el atat costa. Pesemne ca atat a fost estimat la ultima evaluare pe piata duhovniceasca si i-a fost impus acest pret de catre CCD (Consiliul Concurentei Duhovnicesti).

Mi se pare un lucru aberant. Daca tot vrei sa o “dai” in numele Domnului, atunci parinte, mai lasa la pret, ca nu toti avem. Multumeste-te cu putinul pe care si-l permite fiecare si fa acel bine pentru care te-ai facut preot. Dar vai, eram sa uit, si preotul are rate la banca, masini grele de intretinut, vreo 2-3 vile si o pensiune, toate aceste doar in numele credintei facute. A credintei intr-o viata indestulatoare, fireste.

Si asta nu e tot. Revenind la topicul discutiei, intr-adevar, cele mai sigure afaceri sunt cele cu biserica. Daca matrasesti vreo cateva milioane de euro poti sa dormi linistit, fara sa-ti fie teama ca intr-o noapte vor da buzna mascatii peste tine in casa si sa te ridice pentru deturnare de fonduri. In cel mai rau caz te va bate Dumnezeu. Dar cum pana la el te mananca sfintii, aranjezi vreo doua slujbe cu preotu si ai scapat.

Se zvonea intr-o vreme ca statul roman va taxa si impozita averile si banii facuti de biserica. Mai tarziu si-au dat seama ca acest lucru ar fi fost o greseala uriasa si asta din doua simple motive.

Intai de toate, omul de rand ar fi interpretat aceste taxe si impozite ca o blasfemie. Adica cum iti permiti sa impozitezi pe reprezentantii lui Dumnezeu pe pamant?! Pe urma au realizat ca la alegeri vor avea nevoie de fetele bisericesti. Pentru ca, vrem-nu vrem, la tara tot preotul este cel care le explica enoriasilor de partea carui candidat este Dumnezeu si pe cine, acestia, trebuie sa voteze.

Si uite asa, traim intr-un cerc vicios in care se pierd multe cruci, se dau multe canoane, iar casele mai cresc cu un etaj si masinilor le apare stea in frunte.

Nu neg faptul ca aceasta institutie nu si-a avut sau inca are rolul in societate, dar este bine ca totusi sa fie reglementata din punct de vedere financiar si apolitizata. Si asta intrucat nu-mi doresc ca in numele Domnului multi farisei sa se imbogateasca. Vreau ca cei 5 lei pusi in cutia milei sa se duca unde trebuie.

Daca ti-a placut, distribuie acest articol