Cine sunt eu

“Cine sunt eu?” o intrebare care ne-am pus-o cel putin odata-n viata, in special atunci cand eram mai tineri. O intrebare pentru care ne-am luptat sa obtinem un raspuns, ne-am facut vise sa ajungem undeva si sa devenim raspunsul cautat.

Am studiat, am citit, am legat prietenii si am iubit sincer, am suferit si am plans, toate acestea pentru un singur raspuns. Insa odata cu trecerea timpului, de cele mai multe ori, uitam de aceasta intrebare si prin urmare renuntam sa mai cautam raspunsul. Fara sa ne dam seama, devenim componente dintr-un sistem care ne aloca automat intr-o locatie si o functie necesara lui, nicidecum dorite de noi. Societatea si viata ne transforma in sclavi ai supravietuirii, ne omoara visele si ne invata ca a accepta o realitate este mai usor si mai bine decat sa incerci sa o schimbi.

Bineinteles ca nu doar societatea, viata si timpul sunt vinovati de acest lucru, ci si noi pentru ca instinctul de supravietuire este mult mai puternic decat cel de sacrificiu.

Intr-un mod foarte ironic, cu toate ca supravietuirea implica sacrificiu, de cele mai multe ori sacrificam visele, dorintele si sentimentele noastre doar pentru a supravietui, pentru a trai intr-o limita cat mai aproape de una decenta.

Poate ca ar fi mai bine sa invatam sa fim mai puternici, mai consecventi, sa luptam mai mult si sa renuntam mai greu. Sa sacrificam timp si resurse in loc de dorinte si vise pentru ca pana la urma viata este tot ce avem si daca tot o traim, daca tot suntem aici, ar fi pacat sa nu facem ceea ce dorim.

Daca nu stim cine suntem, uitam de noi si uitam sa traim.

“Cine sunt eu?” o intrebare care ne-am pus-o cel putin odata-n viata, in special atunci cand eram mai tineri. O intrebare pentru care ne-am luptat sa obtinem un raspuns, ne-am facut vise sa ajungem undeva si sa devenim raspunsul cautat.

Am studiat, am citit, am legat prietenii si am iubit sincer, am suferit si am plans, toate acestea pentru un singur raspuns. Insa odata cu trecerea timpului, de cele mai multe ori, uitam de aceasta intrebare si prin urmare renuntam sa mai cautam raspunsul. Fara sa ne dam seama, devenim componente dintr-un sistem care ne aloca automat intr-o locatie si o functie necesara lui, nicidecum dorite de noi. Societatea si viata ne transforma in sclavi ai supravietuirii, ne omoara visele si ne invata ca a accepta o realitate este mai usor si mai bine decat sa incerci sa o schimbi.

Bineinteles ca nu doar societatea, viata si timpul sunt vinovati de acest lucru, ci si noi pentru ca instinctul de supravietuire este mult mai puternic decat cel de sacrificiu.

Intr-un mod foarte ironic, cu toate ca supravietuirea implica sacrificiu, de cele mai multe ori sacrificam visele, dorintele si sentimentele noastre doar pentru a supravietui, pentru a trai intr-o limita cat mai aproape de una decenta.

Poate ca ar fi mai bine sa invatam sa fim mai puternici, mai consecventi, sa luptam mai mult si sa renuntam mai greu. Sa sacrificam timp si resurse in loc de dorinte si vise pentru ca pana la urma viata este tot ce avem si daca tot o traim, daca tot suntem aici, ar fi pacat sa nu facem ceea ce dorim.

Daca nu stim cine suntem, uitam de noi si uitam sa traim.

Intra pe pagina noastra de Facebook
« Credinta reglementata de Religie, primul pas spre Ateism Bosco Verticale, prima padure urbana din lume »

Articole pe teme similare

Comenteaza prin Facebook la acest articol:

Comenteaza

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*