Dependenti de stilul de viata

Societatea, munca, scoala, prietenii, parintii, dorintele noastre, toate acestea ne creeaza un anume stil de viata de care devenim dependenti. Fara sa ne dam seama, dependenta se accentueaza de la o zi la alta. Ne creeaza obiceiuri si chiar ticuri pe care nu le constientizam, unele din ele fiindu-ne nocive.

Oricat ne-am revolta ca “m-am saturat de viata asta” adica de stilul, modul de a o trai, dependenta creata si intrata atat de bine in sistem ne pune la loc pe acelasi fagas.

De exemplu, culcatul devreme seara este promisiunea cea mai des intalnita, pe langa aia cu “de luni nu mai funmez”. Dar mereu ne gasim cate ceva de facut ca pana la urma tot dupa ora 12 noaptea ne bagam la somn.  Sau dimineata, cand suna ceasul, de cate ori “lovim” butonul de snooze si ne intoarcem pe toate partile pana ne ridicam din pat?!

Toate aceste lucruri se intampla pentru ca suntem dependenti de stilul nostru de viata. Dar astea sunt cele mai simple exemple, mai grav este ca avem obiceiuri care ne afecteaza. Suntem prea iertatori, ne enervam prea repede, nu mancam cand trebuie, tacem cand trebuie sa vorbim sau invers.

Insa ori de cate ori constientizam ceva ce nu ne convine la stilul nostru de viata, dupa cum ziceam mai devreme, ne revoltam fata de noi insine, iar lucrul asta nu e bun. In loc de revolta, poate ca ar fi mai bine sa luam o scurta pauza, sa ne concentram asupra stilului nostru de viata si sa vedem ce e bun si ce ar trebui schimbat. Si daca totusi sunt lucruri care nu sunt bune dar de care nu putem scapa, atunci ar fi bine sa recunoastem dependenta de ele si sa incercam cumva sa le amelioram, sa le reducem din putere.

Impacarea cu sine este primul pas catre o viata echilibrata. Dupa ce ne cunoastem si ne acceptam, putem trece mai departe la schimbari sau dimpotriva, sa ne bucuram cu adevarat de ceea ce suntem! ;)

Intra pe pagina noastra de Facebook
« Invitatie la teatru Dualitatea si importanta ei »

Articole pe teme similare

Comenteaza prin Facebook la acest articol:

Comenteaza

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*