Nu am timp

Nu am timp, e deja tarziu, in 40 minute trebuie sa ajung la o intalnire. Imi iau geanta cu laptopul si ies grabit din casa. Ma duc la lift, dar se pare ca e ocupat.
Nu mai am rabdare sa-l astept si cobor in fuga scarile. Ies din bloc, dau “buna ziua” la vecina de la 4, o batranica simpatica, ce in loc sa-mi raspunda la salut imi zice cu o voce apasatoare “Ia uita-te la cer”, ii zic “Nu am timp, ma grabesc!”

Ies pe alee, de acolo in bulevard cu pasi grabiti catre metrou. Parca un val de lume venea contra mea sa ma opreasca, insa ma luptam sa-l strabat si in timp ce faceam asta aveam senzatia ca parca si eu ma opuneam altora, dar nu aveam timp sa ma gandesc la asa ceva. Ajung la scarile de la metrou, le cobor grabit, ma strecor printre oameni si sar in vagonul metroului fix cu cateva clipe inainte ca usa sa se inchida.

Ma uit la ceas, “mai am cam 20 minute, sper sa ajung la timp la intalnire”. Incep sa ma linistesc putin, ma uit in jurul meu, toata lumea aproape inerta, miscari calme si lente, priviri ratacinte in zare sau pe o carte, un ziar sau telefon. Zic in sinea mea “Ce bine le-o fi astora. Asa linistiti, ei nu se grabesc, au timp”.

Fara sa vreau imi arunc privirea catre geam, intuneric total si-mi vad reflexia fetei mele. Semanam asa mult cu cei din jur, parca eram suspendat in timp si spatiu, insa in interior ma simteam agitat, imi spun “Se pare ca nici ei nu au timp, proababil si ei se gandesc la treburi, la munca, la datorii, la nevoi”.

Metroul opreste in statie, usile se deschid, parca a fost un semnal care mi-a oprit brusc firul gandurilor,  au disparut ca si cum nici nu le-am avut.
Ies din metrou si urc scarile grabit, “Inca 10 minute, noroc ca biroul este in apropiere”, imi spun incurajandu-ma.

Cand am iesit la suprafata era o ploaie torentiala. A fost un moment ca de trezire. Ma opresc, privesc in jur si zic in sinea mea “Poate ca daca aveam timp sa privesc cerul, imi dadeam seama ca la orizont urma sa vina ploaia”.

Norocul meu ca tot acolo era o taraba unde unu vindea umbrele. Scot 10 lei din buzunar si cumpar o umbrela, timp in care realizez ca practic noi ne vindem timpul pe bani. Bani ce nu vor fi niciodata ai nostri intrucat majoritatea din ei se duc pe lucruri pentru care nu avem timp sa le facem.

Timpul nu inseamna bani, e fals, timpul inseamna totul. In acel moment am avut senzatia ca cineva ne fura timpul.

Nu am timp, e deja tarziu, in 40 minute trebuie sa ajung la o intalnire. Imi iau geanta cu laptopul si ies grabit din casa. Ma duc la lift, dar se pare ca e ocupat.
Nu mai am rabdare sa-l astept si cobor in fuga scarile. Ies din bloc, dau “buna ziua” la vecina de la 4, o batranica simpatica, ce in loc sa-mi raspunda la salut imi zice cu o voce apasatoare “Ia uita-te la cer”, ii zic “Nu am timp, ma grabesc!”

Ies pe alee, de acolo in bulevard cu pasi grabiti catre metrou. Parca un val de lume venea contra mea sa ma opreasca, insa ma luptam sa-l strabat si in timp ce faceam asta aveam senzatia ca parca si eu ma opuneam altora, dar nu aveam timp sa ma gandesc la asa ceva. Ajung la scarile de la metrou, le cobor grabit, ma strecor printre oameni si sar in vagonul metroului fix cu cateva clipe inainte ca usa sa se inchida.

Ma uit la ceas, “mai am cam 20 minute, sper sa ajung la timp la intalnire”. Incep sa ma linistesc putin, ma uit in jurul meu, toata lumea aproape inerta, miscari calme si lente, priviri ratacinte in zare sau pe o carte, un ziar sau telefon. Zic in sinea mea “Ce bine le-o fi astora. Asa linistiti, ei nu se grabesc, au timp”.

Fara sa vreau imi arunc privirea catre geam, intuneric total si-mi vad reflexia fetei mele. Semanam asa mult cu cei din jur, parca eram suspendat in timp si spatiu, insa in interior ma simteam agitat, imi spun “Se pare ca nici ei nu au timp, proababil si ei se gandesc la treburi, la munca, la datorii, la nevoi”.

Metroul opreste in statie, usile se deschid, parca a fost un semnal care mi-a oprit brusc firul gandurilor,  au disparut ca si cum nici nu le-am avut.
Ies din metrou si urc scarile grabit, “Inca 10 minute, noroc ca biroul este in apropiere”, imi spun incurajandu-ma.

Cand am iesit la suprafata era o ploaie torentiala. A fost un moment ca de trezire. Ma opresc, privesc in jur si zic in sinea mea “Poate ca daca aveam timp sa privesc cerul, imi dadeam seama ca la orizont urma sa vina ploaia”.

Norocul meu ca tot acolo era o taraba unde unu vindea umbrele. Scot 10 lei din buzunar si cumpar o umbrela, timp in care realizez ca practic noi ne vindem timpul pe bani. Bani ce nu vor fi niciodata ai nostri intrucat majoritatea din ei se duc pe lucruri pentru care nu avem timp sa le facem.

Timpul nu inseamna bani, e fals, timpul inseamna totul. In acel moment am avut senzatia ca cineva ne fura timpul.

Intra pe pagina noastra de Facebook
« Alegerile prezidentiale din America si cine este presedintele Americii Ce face ambasadorul Romaniei »

Articole pe teme similare

Comenteaza prin Facebook la acest articol:

Comenteaza

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*