Sistemul, individul si schimbarea

Expresia “Te nasti liber” este cat se poate de adevarata. Problema este ca pe masura ce cresti iti pierzi aceasta libertate. Apar planuri, responsabilitati si apare sistemul in care, vrei nu vrei, te integrezi cel putin pentru supravietuire.

Atunci cand esti mic poate iti doresti sa devii un politist foarte bun, eventual la criminalistica. Sa faci dreptate, sa prinzi multi criminali. Din pacate insa, cand ajungi politist realizezi ca lucrurile nu stau chiar asa. Pe langa faptul ca nu ai un salariu merituos, legile, colegii si chiar sefii parca sunt impotriva ta. Primesti “sfaturi” ca nu ar trebui sa faci cutare lucru sau poate ca ar trebui sa te uiti in alta parte. Si ajungi sa te intrebi in sinea ta, ce rost are sa iti risti viata sau chiar familia.

Altul isi doresti sa devina doctor. Iar atunci cand creste, se trezeste intr-un sistem medical ce nu ii permite sa-si desfasoare activitatea in mod corect. Prin urmare visul de mic copil moare incet.

Iar astfel de exemple pot continua. Straniu e ca acest sistem este format din indivizi care aveau vise si idealuri cand erau copii, insa odata ajunsi aici sistemul a reusit sa-i cucereasca facandu-i parte din el. Mai ciudat si ironic este faptul ca toti acestia care au avut vise si idealuri, care au fost candva copii si care isi doreau sa contribuie la un viitor mai bun, cand vad cat de prost functioneaza acest sistem nu fac absolut nimic in privinta asta.

Cred ca ar trebui sa reinviem copilul din noi, cel cu idealuri si vise, si sa schimbam in bine acest sistem pentru ca pana la urma sistemul suntem noi. Iar idealuri si scopuri comune avem cu totii. Nu inteleg de ce ar trebui sa ne complacem in actuala situatie. Ar trebui sa incepem sa facem o schimbare, daca nu pentru noi atunci pentru copii nostri, cei care au vise si idealuri, inca.

Nu trebuie sa luptam impotriva sistemului pentru ca acesta lupta ar fi pierduta din start, iar asta e o greseala pe care multi au facut-o. Trebuie doar sa schimbam sistemul, sa ne schimbam pe noi, deoarece dorinta de putere si avere daca ar fi controlata am avea un sistem mai bun.

Intra pe pagina noastra de Facebook
« Cele mai cunoscute mituri despre femei De ce poporul roman este sarac! »

Articole pe teme similare

Comenteaza prin Facebook la acest articol:

Comenteaza

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*